"Vrem mai mulţi imigranţi"
Municipalităţile cer Comisiei Europene să fie consultate în privinţa politicilor de imigraţie, fiind primele afectate de valurile umane.
.
.
O organizaţie reprezentând 130 de oraşe majore din Europa, printre care şi Bucureşti, Constanţa şi Timişoara, cer Uniunii Europene să acorde municipalităţilor locale un cuvânt mai important în cadrul dezbaterii privind migraţia şi să recunoască beneficiile economice pe care le poate aduce acest fenomen al mobilităţii populaţiei.
Eurocities subliniază că dezbaterile pe tema imigraţiei trebuie să lase în urmă aspectele de securitate şi să se pornească de la premisa că migraţia este benefică.
Potrivit acestor date, dacă trendul demografic persistă, UE va pierde până la mijlocul secolului XXI circa 65 de milioane de locuitori.
Acest fenomen va afecta, în mod evident, forţa de muncă, astfel că raportul dintre persoanele apte de muncă şi cele trecute de vârsta pensionării va ajunge de 4 la 3.
De asemenea, recomandă Eurocities, în programele europene de ajutorare ar trebui incluşi şi imigranţii intracomunitari, nu doar cei extracomunitari, cum se întâmplă în prezent.
De exemplu, scrie EUobserver, cele 285 de milioane de euro din Fondul de Integrare al UE pot fi accesate numai pentru politici de integrare a cetăţenilor din afara UE, nu şi de celebrii instalatori polonezi sau de români care-şi caută pripăşirea în Italia sau în Spania.
Pe măsură ce rata şomajului creşte vertiginos în vestul Europei, arată un studiu al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, migraţia dinspre est scade pe măsură.
Totuşi, nu se poate vorbi încă de un aflux invers al imigranţilor, mai ales că planurile României de a-i stimula pe românii de peste hotare să se întoarcă în ţară pentru a ocupa posturile vacante din sectorul public s-au destrămat, Guvernul de la Bucureşti căutând să elimine aproximativ 10.000 de posturi din administraţie.
http://cotidianul.ro/orasele_mari_pun_piciorul_in_pragul_ue_vrem_mai_mul...